Prajituri

Amandina

O delicatesa culinara dulce, este amandina. Imi place foarte mult,  dar iubitul meu o adora. Am facut-o in forma de patrate.
Blatul :
- 6 oua
- 200 g zahar
- 30 ml apa
- 40 ml ulei
- 20 g cacao
- 8 linguri faina

Albusurile impreuna cu apa se bat spuma tare, se pune zaharul pe rand si se continua mixarea pana spuma se tine bine.
Galbenusurile se freaca putin cu uleiul ,se pun peste albusuri si se amesteca.
Se pune faina amestecata cu cacao, se amesteca, pana se incorporeaza toata .
Se pune compozitia in tava acoperita cu hartie de copt si se baga la cuptor 35-40 de min.

Pentru crema am folosit:
- 3 oua
- 150 g zahar
- 2 linguri cacao
- 250 g margarina
Ouale intregi se amesteca cu zaharul, se pun pe baie de abur amestecand pana se ingroase ,se pune o lingura de cacao si se mai amesteca pana se omogenizeaza cacaua;se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca.
Margarina se mixeaza bine si se adauga crema in ea, cu cealalta lingura de cacao.

Pentru sirop:
- 400 ml apa
- 200 g zahar
- 2 plicuri Cappuccino
Jumatate din blat se insiropeaza cu jumatate de sirop ,se intinde toata crema ,peste crema se pune cealalta jumatate de blat care se insiropeaza si el cu restul de sirop si deasupra se pune o glazura din ciocolata.

Glazura
- 200 g ciocolata
- 120 ml frisca lichida
Se incalzeste frisca pe baie de aburi si se adauga patratelele de ciocolata pana se topesc si se formeaza o compozitie cremoasa.

Reteta preluata de la Lissa

O portiune pentru voi